Liberalul Andrei Carabelea a câştigat Primăria Piatra-Neamţ (date oficiale BEJ)

Politica

Liberalul Andrei Carabelea a câştigat funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, potrivit rezultatelor finale centralizate de Biroul Electoral Judeţean Neamţ.

Andrei Carabelea a obţinut 26,25% dintre voturile valabil exprimate (7.696 voturi).

Pe poziţia a doua s-a clasat fostul primar Dragoş Chitic – PMP, care a obţinut 21,98% dintre voturi (6.443 voturi).

Candidatul Alianţei PSD PPU, social-democratul Răzvan Cuc, a fost votat de 20,87% dintre alegători (6.119 voturi).

Candidatul USR PLUS, Marius Irimia, se situează pe poziţia a patra cu 11,89% (3.485 voturi).

Liviu Harbuz, candidatul Pro România, a obţinut 8,56% dintre voturi (2.510 voturi).

Din partea ALDE a candidat la funcţia de primar Ciprian Enache, care are un scor de 5,71% (1.674 voturi).

Raluca Cucu (AUR) are 2,75%, Daniel Rotaru (ADN) – 1,11%, iar Valerică Frăţilă (ADER) – 0,89%.

În Consiliul Local Piatra-Neamţ au intrat PNL, PMP, Alianţa PSD PPU, USR PLUS, PRO România şi ALDE. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *