Drumul fragilor cu smântână de la mămăligă la desert

Divertisment

Asocierea dintre fragi și smântână reprezintă cu siguranță unul dintre cele mai savuroase deserturi care se prepară imediat. Iar fragii pot fi înlocuiți cu succes de zmeură sau căpșuni, rezultatul fiind același: un desert savuros și sănătos.

Câți dintre noi ar avea însă curajul să adauge în farfurie și o bucată de mămăligă caldă și să servească acest preparat ca o mâncare de bază? În județul Neamț, în special pe Valea Bistriței, ceea ce este pentru mulți dintre noi un desert reprezintă de fapt un fel principal de mâncare. Și de altfel, acest preparat — fragii cu smântână și mămăligă — a fost, chiar dacă acum este greu de crezut, un fel principal și nu un desert.

Această bucătărie este la ea acasă în toate localitățile de la poalele Ceahlăului, unde oamenii au acces la aceste fructe sălbatice.

”Ceea ce astăzi noi considerăm a fi un desert — fragii cu smântână — era de fapt o mâncare de bază pentru că se făceau fragi cu smântână și mămăligă. Strămoșii noștri mergeau mai puțin pe deserturi, exista de obicei un fel principal care era borșul. Uneori se mânca borș chiar de trei ori pe zi și rar exista un al doilea fel. Iar unele feluri de mâncare pe care noi astăzi le considerăm desert, cum sunt fragii cu smântână, erau de fapt felul al doilea de mâncare după borș. De fapt s-a schimbat percepția pentru că înainte nu se consuma zahăr decât extrem de puțin. Mierea avea un rol important, ca și nuca de altfel, pentru că făceau legătura cu strămoșii noștri. De aceea foarte multe produse folosite în cultul morților au miere și nucă. Nu se consuma dulce decât la sărbători, cozonac de Crăciun sau pasca de Paști. De exemplu, pasca se făcea cu aluat de pâine și brânză de oaie neîndulcită și se servea cu borș, deci era tot un fel principal. Comerțul a influențat foarte tare alimentația, pentru că înainte fiecare folosea doar ce avea în gospodărie. La țară s-a păstrat mii de ani alimentația tradițională”, a declarat, pentru AGERPRES, Florentina Buzenschi, directorul Muzeului de Etnografie Neamț.

Rețeta este una cât se poate de simplă fiind vorba de fragi amestecați cu smântână de casă, lângă care se adaugă o mămăligă aburindă, cât roata carului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.