Statuetă din os, veche de circa 20.000 de ani, descoperită de arheologi în situl Poiana Cireșului din Piatra Neamț

Divertisment

O statuetă din os, veche de 20.000 de ani, a fost descoperită, marți, de arheologi dâmbovițeni în situl Poiana Cireșului din Piatra Neamț, a declarat, pentru AGERPRES, responsabilul de șantier din site, dr. Elena-Cristina Nițu.

Descoperirea are o importanță mondială, susțin arheologii dâmbovițeni. 

”Chiar astăzi (marți, n.r.) am descoperit o statuetă din os, este prima statuetă de paleolitic descoperită în România. Statueta provine dintr-un nivel de 20.000 de ani, asta însemnând ultimul maxim glaciar, nivelul este specific unor vânători de ren. Așezarea este exact focusată pe așa ceva, pe vânătoarea renului din ultimul maxim glaciar.

Statueta este descoperită într-un context mai amplu, pentru că tot astăzi s-au mai descoperit încă două obiecte de artă: un pandantiv din dinte de vulpe și o rondea perforată care se purta pe veșminte”, a precizat dr. Elena-Cristina Nițu.

Arheologii subliniază importanța descoperirii acestei statuete, fiind cunoscute pe plan mondial puține astfel de obiecte vechi. 

”Importanța descoperirii statuetei este mondială. Este mondială pentru că sunt foarte puține statuete de 20.000 de ani vechime care au fost descoperite în Europa și Asia (…) Statueta de aici are exact caracteristicile gravețianului estic, este similară cu ce s-a descoperit în așezări din Rusia”, a mai spus Elena-Cristina Nițu.

Tot în luna august a fost descoperit, în același sit, un pandantiv de piatră, vechi de circa 20.000 de ani. 

Cercetările de la Poiana Cireșului se desfășoară sub egida Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, prin responsabil de șantier dr. Elena-Cristina Nițu și directorul instituției, dr. Ovidiu Cîrstina, cu participarea studenților Universității Valahia din Târgoviște și sub coordonarea prof. univ. dr. Marin Cârciumaru.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.