Membrii Pro România din Târgu Neamţ negociază trecerea la USR

Politica

Membrii organizaţiei Pro România din oraşul Târgu Neamţ intenţionează să treacă la USR, a anunţat coordonatorul organizaţiei, Vlad-Pantelimon Peiu.

El a scris, pe pagina de Facebook, că membrii Pro România Târgu Neamţ sunt dezamăgiţi de deciziile luate în ultima perioadă de liderul partidului, Victor Ponta.

„Când am demarat proiectul Pro România la Târgu Neamţ, mi-am pus foarte multă speranţă în şansa noastră, a tinerilor, de a face o politică altfel. O politică mai curată, în care cetăţeanul şi necesităţile lui să fie în prim plan şi nu interesele meschine ale unora sau altora. (…) Colaborarea noastră în limitele trasate de la Bucureşti de către Victor Ponta, care pare că şi-a pierdut complet minţile şi orice urmă de bun simţ, nu mai poate continua”, a anunţat Vlad-Pantelimon Peiu.

Acesta a adăugat că, în urma consultărilor pe care le-a avut cu colegii din Pro România Târgu Neamţ, a început discuţiile cu USR.

„În urma consultărilor pe care le-am avut cu colegii mei, echipa Pro România Târgu Neamţ a decis să aleagă un alt drum, aceasta însemnând fie un alt partid, fie o construcţie nouă, de la zero. Nu vă ascund faptul că am avut o întâlnire cu reprezentanţi ai USR. Am purtat unele discuţii în urma cărora am vrut să vedem dacă putem construi împreună ceva la Târgu Neamţ, pe un set de valori comune şi cu o orientare aşa cum ne dorim – pe cetăţean, oraş şi proiecte benefice. Dacă nu se va concretiza un astfel de proiect, vom încerca să ne dedicăm cauzei noastre în mod independent, cel mai probabil”, a mai scris, pe Facebook, Vlad-Pantelimon Peiu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.