A avut loc prima recoltare a plasmei convalescente de la un pacient vindecat de COVID-19

Social

Prima recoltare a plasmei convalescente de la un pacient din Neamţ, vindecat de COVID-19, a avut loc, luni, la Centrul de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) din Piatra-Neamţ.

Urmează ca plasma recoltată să fie avizată de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională pentru a putea fi administrată bolnavilor de COVID-19 în stare gravă.

Aparatul de plasmafereză de la Piatra-Neamţ a fost donat de o firmă al cărei reprezentant este originar din Piatra-Neamţ.

Donaţia a fost făcută încă de acum patru săptămâni, însă conducerea CRTS a întârziat preluarea echipamentului pe motiv că nu există o solicitare în acest sens de la Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională.

Florin Hozoc, reprezentantul firmei care a donat aparatul a cerut, luni, într-o conferinţă de presă, demiterea directoarei CRTS.

„Nu este un moment în care trebuie să sărbătorim ceva, ci este un moment în care trebuie să ne apucăm de treabă. Trebuie rezolvată o restanţă: trebuie demisă doamna director a centrului de transfuzie care, timp de patru săptămâni, a găsit doar motive pentru care să nu primească echipamentul. Asta deşi un medic trebuie interesat în primul rând să salveze vieţi şi să lase juriştii şi contabilii să găsească formule. Acelaşi contract pe care doamna a întârziat să îl semneze patru săptămâni a fost semnat în alte 17 centre de transfuzie”, a declarat Florin Hozoc.

Prefectul George Lazăr a precizat că memoriul depus de Florin Hozoc, prin care se cere demiterea directoarei CRTS, a fost trimis Ministerului Sănătăţii şi a apreciat faptul că a început recoltarea plasmei convalescente.

„Au fost dificultăţi şi greutăţi în ceea ce a însemnat actele juridice între donator, centrul de transfuzii şi spital, dar situaţia a fost deblocată. Este un moment de bucurie sufletească pentru că alături la aceeaşi masă au stat şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi de la primărie şi Prefectură. Asta înseamnă că a existat şi înţelepciune şi chibzuinţă ca lucrurile să funcţioneze în interesul locuitorilor judeţului Neamţ”, a declarat, în conferinţa de presă, prefectul George Lazăr.

Donaţia făcută CRTS Piatra-Neamţ include echipamentul de recoltare a plasmei, 1.000 de kituri pentru recoltare precum şi instalarea, reparaţia şi mentenanţa echipamentului pentru trei ani. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.