Aproape 60.000 de turiști trec anual pragul Casei memoriale „Ion Creangă” din Humulești, muzeul fiind astfel unul dintre cele mai căutate obiective turistice din județul Neamț.
Casa memorială este situată pe strada care poartă acum numele marelui scriitor, chiar la intrarea în orașul Târgu Neamț dinspre Piatra Neamț și la intersecția cu drumul care merge spre zona Mănăstirilor Neamț, Secu, Sihăstria sau Petru Vodă.
La câteva sute de metri în lateralul casei se află ‘Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului de atâtea veacuri’, după cum avea să rememoreze Ion Creangă în ‘Amintiri din copilărie’.
În curtea muzeului, înainte de a ajunge în fața singurei intrări în casă, poate fi văzută o expoziție cu obiecte vechi, de epocă, achiziționate din sat. Este vorba despre un plug din lemn tras de doi boi, o bancă lată, asemănătoare cu calul bălan unde era pedepsită Smărăndița Popii cu Sfântul Nicolae (biciul). Mai există și cioata lui Moș Chiorpec, ciubotarul care lucra curele sau opinci, o vârtelniță, o grapă veche din lemn, bataliile folosite la țesut dar și o păcurniță unde se punea păcura.
Locuința propriu-zisă are intrarea pe partea opusă a străzii, ca de altfel și curtea interioară. Căsuța este formată din trei încăperi: tinda (holul de la intrare), cămăruța pentru alimente, cu oblonul pe unde s-a urcat Nică în pod cu pupăza luată din tei, și camera mare.
Muzeul mai are doar o parte dintre lucrurile originale. Este vorba de partea de deasupra mesei rotunde, scăunelele, masa înaltă din mijlocul camerei, lada de zestre a mamei, icoanele, blidarul și strana din tindă. Se pare că strana a fost adusă de la biserica din sat, căci se spune ca la ea ar fi cântat Nică ‘Îngerul a strigat’, după ce s-a întors de la studii, din Broșteni și a reușit astfel să impresioneze fetele.
De asemenea, ștergarul de la icoane este un exponat cu valoare memorială, deoarece a fost cusut de Ileana, sora cea mică a scriitorului. Ceaslovul din cămară este din 1817, așadar se încadrează în categoria obiectelor autentice și de valoare. Toate aceste obiecte vor fi clasate în categoria tezaur sau fond și, alături de faima scriitorului și valoarea etnografică a casei, vor ajuta la propulsarea obiectivului turistic în categoria muzeelor de importanță națională’, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Rocsana Josanu.
Casa părintească a scriitorului a fost ridicată de bunicul său dinspre tată, Petrea Ciubotariul, undeva în jurul anului 1830. În 1835, odată cu căsătoria fiului său Ștefan cu Smaranda Creangă din Pipirig, tatăl i-a dat casa ca dar de nuntă.
După stilul de construcție, locuința se încadrează în specificul caselor de munte de la începutul secolului 19. S-au folosit materiale din zonă, respectiv lemn și lut. Pereții sunt făcuți din bârne de brad așezate unele peste altele, apoi deasupra tencuială din lut amestecat cu paie iar la urmă un strat de var. La colțuri, bârnele se îmbină prin tehnica de construcție ‘coadă de rândunică’, ceea ce conferă o maximă securitate construcției. De jur împrejurul pereților, pe trei laturi, se află o platformă joasă cu cadrul din aceleași bârne de brad și umplutură din lut, care se numește prispă.
Ferestrele sunt pătrate, mici și pe vremuri erau înfundate cu piele din vezica porcilor. Ușa este de asemenea joasă, tot din lemn. Dimensiunile reduse ale geamurilor și ușilor, precum și așezarea casei, cu spatele către nord, au o explicație logică. Mai întâi, dinspre nord vine frigul, apoi, construcțiile din lemn păstrează mai mult căldura pe timpul iernii și răcoarea vara dacă au puține locuri decupate.
Acoperișul este făcut din draniță, fixată în cuie și piroane din lemn de tisă o esență lemnoasă foarte flexibilă. Este dispus în patru ape iar în partea din față e prevăzut cu o nișă pentru aerisire numită ‘ursoaică’. La sărbători, țăranii obișnuiau ca, în podul caselor, să facă afumători pentru carne și cârnați. Secretul rezistenței pereților în fața umezelii este modul de realizare a acoperișului. Marginea lui cade cam la un metru distanță de pereți, ca o căciulă care împiedică pătrunderea apei la lemnul din structură.
În interior, se află trei încăperi, din care numai una era pentru locuit, celelalte două fiind tinda de la intrare, premergătoare holului de astăzi și o cămară de unde se intra în pod. Podeaua era peste tot lipită cu lut și acoperită cu țoale din lână lucrate în casă de mamă și surori.
Camera de locuit este spațioasă, dotată cu toate cele necesare traiului unei familii numeroase, opt copii și părinții. În partea stângă se află soba cu ‘stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei’, ‘prichiciul vetrei cel humăit de care mă țineam când începusem a merge copăcel’ și ‘cuptiorul pe care ne jucam noi băieții de-a mijoarca’.
Pe vatră, oalele sunt la locul lor, parcă așteptând ca cineva să le folosească la gătit. Tot în stânga se află patul din scânduri și leagănul pentru copilul ‘de țâță’. Este de presupus că, în familia scriitorului, mama avea adesea copil de alăptat, așadar leagănul era o piesă de mobilier strict necesară în casă. Deasupra, pe culme, stăteau agățate costumele de sărbătoare, portul popular specific zonei Neamțului cu care se mândreau la hore toți locuitorii satului, care își găseau un loc inclusiv în lăzile de zestre ale tinerelor fete de măritat, alături de perne, pături, țoale și altele.
De-a lungul pereților de est și sud se află o băncuță din lemn sau lavița pe care, în serile de iarnă, se adunau vecinii sau rudele la șezătoare. Acolo, copil fiind, Nică a ascultat cu atenție de la bătrânii satului proverbe, zicători, ghicitori și, mai ales, povești, mostre de înțelepciune populară pe care apoi le-a transmis mai departe urmașilor prin scrierile sale. L-a ajutat în acest sens memoria fenomenală pe care o poseda.
De asemenea, în dreapta, în colțul de răsărit, sunt agățate icoanele familiei, vechi, pictate pe lemn; una din ele îl înfățișează pe patronul spiritual al satului, Sfântul Ierarh Nicolae. Gustul pentru frumos al gospodinelor se manifesta și la vremea aceea, căci la icoane și deasupra ferestrelor se atârnau ștergare. În același spirit, la grindă se agățau flori, în primul rând sânziene, apoi mentă, crizanteme, busuioc, care aveau rolul de a înfrumuseța locuința și a împrospăta aerul, unele din ele fiind folosite și pentru prepararea unor ceaiuri.
Sânzienele aveau și un alt rol deosebit: păzeau casa de duhurile rele, conform unor credințe populare mai vechi, premergătoare creștinismului, în jurul locuințelor circulau spirite malefice, care erau fie sufletele celor care muriseră fără spovedanie, fie ale celor care nu avuseseră lumânare la cap, fie ale celor care fuseseră îngropați fără preot, fie alte duhuri rele. De aceea, în toate casele oamenii puneau sânziene și usturoi atârnate la grindă.
Mijlocul camerei este ocupat de două măsuțe, una joasă, cu 4 scăunele la fel de mici, unde se servea masa iar cealaltă, mai înaltă, pe care tronează la loc de cinste ceaslovul de pe care Ion Creangă a învățat să citească. Și, cum dai cu ochii de acest ceaslov, îți vine imediat în minte un fragment celebru din ‘Amintiri…’: ‘În lipsa părintelui și a dascălului, întram în țintirim, țineam ceaslovul deschis și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată — potop era pe capul muștelor! Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele și, când le vede așa sângerate cum erau, își pune mânile în cap de năcaz. Și cum află pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Bălan, și a ne mângâia cu Sfântul Ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muște și ale cuvioșilor bondari, care din pricina noastră au pătimit’.
Alături de cele două mese, centrul camerei este ocupat de uneltele de țesut și tors ale mamei, respectiv două vârtelnițe, o roată de depănat, o sucală pentru făcut țevi, fusul și furca pentru tors și, bineînțeles, războiul de țesut, unde au fost lucrate toate țesăturile din casă.
Din mărturiile bătrânilor satului, se pare că în fiecare casă existau asemenea unelte, căci humuleștenii au profitat de pe urma apropierii de târgul din apropiere, prin preocupări comerciale.
După moartea Smarandei, în jurul anului 1863, locuința a rămas moștenire fiicei sale cea mai mică, Ileana. Aceasta neavând copii, a cedat-o uneia din cele trei fete ale Mariei, Sofia, căsătorită Grigoriu.
Nepoata a locuit în casa bunicilor până în anul 1944, când a donat-o cu acte Asociației Generale a Învățătorilor din România, ‘cu scopul de a ocroti pentru viitor casa în care s-a născut și copilărit moșul meu drept, Ion Creangă, încredințând acest patrimoniu moral și material învățătorimii în rîndul căreia a strălucit marele învățător povestitor Ion Creangă’.
Ca mulțumire pentru acest gest, Asociația s-a angajat să ridice familiei Grigoriu o altă locuință pe aceeași proprietate, în partea de sud. De asemenea, frații Zahei și Antonică Grigoriu au fost numiți custozi ai casei memoriale cu retribuție lunară stabilită.
Imediat după deschiderea spre vizitare a căsuței de la Humulești, multe personalități culturale ale vremii s-au perindat pe acolo. Dar și înainte de 1944 meleagurile natale ale lui Creangă au fost vizitate de oamenii de cultură români. De exemplu, în 1937, cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, la inițiativa lui Nicolae Iorga, pe peretele de răsărit al casei a fost așezată o plăcuță comemorativă din marmură pe care scrie: ‘Aici s-a născut și a petrecut anii copilăriei Ion Creangă, 1837-1889’.
Până în 1951, casa a funcționat ca muzeu neoficial și fără taxă de vizitare stabilită, cei care vizitau contribuiau după plac la întreținerea acestui obiectiv. Atunci, monumentul a fost inclus în patrimoniul cultural național și a intrat într-un program amplu de restaurare și conservare.
În 1951 a fost deschis oficial Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humulești și a fost încadrat în circuitul turistic al zonei. Astfel, de 63 de ani, muzeul a fost vizitat de un număr impresionant de turiști veniți din toate părțile României și de turiștii străini iubitori de tradiție românească. În anul 1975 casa din Humulești a cunoscut reparații capitale, care au adus imobilul în forma actuală.
Gard în gard cu casa memorială, un întreprinzător privat a ridicat un parc tematic cu personajele din operele lui Creangă.
Niculina Gârneț, administratorul acestui parc, a declarat, pentru AGERPRES, că turiștii care vin la Casa memorială a scriitorului vin și în parcul tematic pentru a o vedea pe Tușa Mărioara, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe sau Pupăza din tei. De asemenea, expoziția cuprinde ii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și obiecte de uz casnic vechi de peste 100 de ani, cum sunt fiare de călcat cu jăratec, zdrobitoare de struguri sau șei de cai.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.