Policlinica Spitalului Judeţean nu mai face teste COVID-19 la cerere

Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ nu va mai efectua, din 1 august, teste COVID-19 la cerere, potrivit unui anunţ făcut de conducerea instituţiei. Decizia a fost luată după ce numărul pacienţilor suspecţi internaţi în spital a crescut, iar aceştia au prioritate la testare. „Datorită supraaglomerării spitalului cu internările suspecte, ale căror teste trebuie onorate […]

Continue Reading

Un nou manager interimar la Spitalului Judeţean Piatra-Neamț, al cincilea în două luni

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a anunţat, joi, că a numit un nou manager interimar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Economistul Marius Ghineţ, care fusese numit vinerea trecută prin ordin al ministrului Sănătăţii, a fost înlocuit cu doctorul Silviu Verzea. “Domnul Verzea este unul dintre cei mai respectaţi medici chirurgi, cu titlul de doctor în ştiinţe […]

Continue Reading

Conducerea Spitalului Judeţean a eliminat taxa aplicată părinţilor internaţi cu copiii infectaţi cu Covid-19

Taxa de 10 lei pe zi aplicată părinţilor care se internează alături de copiii lor infectaţi cu Covid-19 a fost eliminată, începând de marţi, de noua echipă managerială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Managerul interimar al unităţii sanitare, Marius Ghineţ, a declarat într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, că în urma unei analize de […]

Continue Reading

Focar de Covid-19 în secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Roman

Un focar de Covid-19 a izbucnit în secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, după ce 27 de pacienţi şi cadre medicale au fost confirmate pozitiv la virus, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, Radu Firăstrău. Iniţial a fost confirmat un caz de Covid-19 în data de 9 mai, la o pacientă internată în secţia […]

Continue Reading

Directorul Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț a fost demis. Nelu Tătaru: Dacă e nevoie, introducem conducere militară și aici

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a verificat situația de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț unde conducerea unității anunța ieri că nu mai face față numărului mare de cazuri de COVID-19. În cursul serii de ieri directoul Spitalului a fost demis. Ministrul a spus, astăzi, că dacă va fi nevoie va fi introdusă conducere militară și […]

Continue Reading

Medicii Spitalului Județean din Piatra Neamț nu mai fac față numărului de pacienți infectați cu coronavirus. Zeci de bolnavi, trimiși la Iași

Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț nu mai fac față numărului mare de cazuri confirmate cu COVID-19. Astfel, 30 de pacienți sunt transferați joi la Iași. „Am obținut acordul telefonic al doamnei profesor Dorobăț pentru a transfera 30 de pacienți de la spitalul din Piatra-Neamț către Spitalul de Boli infecțioase Iași”, a […]

Continue Reading

Internările în Spitalul Judeţean Piatra Neamţ au fost limitate

Internările de zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au fost reduse la jumătate, potrivit informaţiilor furnizate într-o conferinţă de presă de managerul interimar al unităţii medicale, Toader Mocanu. De asemenea, în spital vor fi internate doar cazurile grave, respectiv pacienţii care au risc de deces în 24 de ore. Totodată, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă […]

Continue Reading